Omul sfinteste locul
Asa spune o vorba din batrani si mare dreptate mai are. Dar nu oricum. Ca sa-l “sfinteasca” un om trebuie sa se afle in locul potrivit. Ajungem la un alt proverb: omul potrivit la locul potrivit. Cred ca cele doua merg foarte bine impreuna.
Mi se intampla de multe ori sa admir realizarile unor oameni, felul in care stiu sa faca fata unor situatii, modul in care trateaza oamenii din jurul lor. In timp ce lor li se pare ca este perfect natural sa se intample asa, ca isi fac doar datoria, ceilalti cred ca sunt ei sunt detinatorii unor secrete/retete ale succesului. De fapt, sa-ti constientizezi propriul potential si sa-l directionezi catre activitatea cea mai potrivita nu este totusi atat de usor. Nu e suficient sa stii la ce te pricepi ci trebuie sa gasesti si locul unde iti poti folosi abilitatile. Daca eu as sti ca principalul meu talent este vocea foarte frumoasa, acest lucru nu m-ar ajuta prea mult sa am succes daca nu ma indrept catre o cariera muzicala. De aceea sa-ti cunosti punctele forte (adica sa fii omul potrivit) nu are nici o valoare daca nu te afli in locul pentru care esti potrivit. Ambele - identificarea talentelor si gasirea locului - sunt la fel de dificile si au impact hotarator asupra succesului in viata daca se succed logic. Evident veti spune: sunt atatia care au avut succes fara sa stie de la inceput care sunt talentele lor. Asa e, uneori intuitia si norocul pot aduce omul potrivit la locul potrivit, insa daca nu va considerati norocosi, cel mai simplu e sa mergeti la sigur. O data ce stim ce oferim stim cui ii folosesc calitatile noastre.
De curand am facut testul Clifton care se bazeaza pe teoria identificarii si fructificarii talentelor noastre. Daca stau si ma gandesc, nu am intalnit/auzit de oameni care sa fi atins succesul doar din incercarea de a-si acoperi defectele. Practic, spun designerii acestui test, cea mai sigura cale sa devii cel mai bun este folosind ce ai deja cel mai bun in tine.
Vorbeam la inceput de astfel de oameni care stiu deja care sunt punctele lor forte si, in loc sa-si consume energia incercand sa corecteze ceea ce nu stiu sa faca, decid sa ofere celorlalti ceea ce au ei mai bun. Personal, nimic nu-mi da o satisfactie mai mare decat sa vad ca cineva si-a gasit vocatia, locul pe care-l poate sfinti. Si daca pot sa fac ceva ca sa-l ajut, multumirea este si mai mare.
Lucrand in resurse umane, mi s-a intamplat de multe ori sa fiu confruntata cu decizii de concediere argumentate prin lipsa de motivatie si implicare. Oameni care erau inca in cautare, care inca nu-si gasisera locul in care sa lase o urma. Si pe aceiasi oameni i-am reintalnit mai tarziu satisfacuti, realizati profesional pentru ca au descoperit ceea ce fac cel mai bine si sunt apreciati pentru asta.
Daca esti acolo unde talentele tale sunt utilizate si puse in valoare la maximum the sky is the limit. Ai ocazia sa-ti lasi amprenta asupra ceea ce se intampla, esti inovativ, dai solutii, rezolvi probleme in cel mai natural mod posibil pentru ca faci ceea ce stii mai bine si se vede. Se vede ca sfintesti locul.
:)) gand la gand cu postul asta. Chiar azi vorbeam noi doua de chestia asta. Ai dreptate, este posibil ca unii oameni sa dea rezultate doar in locul potrivit, sa ii iei de acolo si sa nu mai fie niste oameni deosebiti. La fel cum unii oameni in anumite joburi nu vor da niciodata rezultate. E si asta o dilema… O sa iti spun saptamana asta cum o rezolv pe a mea
Foarte interesant acest post… Pe marginea unui subiect similar discutam cu cineva. Aveam o polemica legata de cum iti educi copilul astfel incat acesta sa isi descopere talentele. Ea spunea ca nu o sa-i impuna nimic si o sa-l lase sa-si aleaga singur calea in viata. In schimb, opinia mea este alta. Desi sunt de acord cu liberul arbitru, cred ca a-ti impulsiona copilul sa faca cat mai multe este vital pentru ca acesta sa-si poata descoperi talentele. Cum poti sti daca iti place pictura, daca tu nici macar nu stii ca exista o asemenea indeletnicire (exemplul pe care l-am dat este dus la extrem desigur, dar l-am dat tocmai pentru a-mi argumenta cat mai clar punctul de vedere). Eu am fost educata in acest spirit de catre parintii mei. Am facut si muzica, si dans, am studiat limbi straine, etc… Desi acum am un cu totul alt drum in viata, consider ca tot ce am facut pana acum mi-a fost de ajutor. Asa ca…sa nu ne fie frica sa fim cutezatori, pentru ca numai asa iti poti descoperi locul potrivit!:)
[...] trimis astazi. Am vrut s-o impart cu voi. Mi-a amintit de ce scrisesem eu acum cateva zile intr-un post. Posted in Imi place [...]
Foarte fain postul! Cred ca noi - in general vorbesc - incercam mai mult sa corectam ceea ce nu stim sa facem decat sa ne perfectionam talentele.
Vad ca si K s-a gandit la o legatura intre parinti si educatia copilului. Da, cred ca e bine sa-ti impulsionezi copilul sa faca mai multe insa pana la urma el trebuie sa aleaga singur ce ii place, cu ce vrea sa continue.
Stii parintii aceea care desi sunt constienti de vocea excelenta a copilului/talentul la desen/etc. ii indreapta acestuia pasii in alta directie? “Lasa, cu desenul nu face nimic in viata, mai bine sa mearga la o clasa de mate-informatica, sa dea la ASE, sa ajunga economist, aia e o cariera sigura!” Din pacate sunt destui care gandesc asa…
Da, parintii au o influenta destul de mare in alegerea drumului pentru copiii lor si, desi sunt bine intentionati, nu actioneaza intotdeauna in interesul copilului ci al lor. Practic scopul unui parinte este sa isi vada copilul cat mai repede pe picioarele lui, asa cum pasarile isi invata puii sa zboare din cuib. (aici am fost putin melodramatica :P) Dar e un exemplu bun. Si de multe ori visurile parintilor sunt doar ale lor. Fie ca incearca sa repete succesul pe care l-au avut ei insisi, fie ca incearca sa realizeze ce nu au reusit ei prin copii.
Da, asa e, cele doua trebuie sa se intalneasca. Intr-un fel sau altul.
[...] on aprilie 25, 2008. Vorbeam mai demult despre talente si fructificarea lor si despre rezultatele minunate pe care le au oamenii care isi gasesc locul si dau ce au ei mai bun. [...]