Film: Jeux d’enfants - chiar si jocurile copiilor pot fi periculoase
Am revazut filmul Jeux d’enfants (Love me if you dare in traducerea engleza). Sunt putine filmele pe care imi place sa le revad si o sa va povestesc ce mi-a placut la acesta.
Sophie si Julien incep un joc inca din copilarie si, fara sa mai constientizeze, il continua pana la sfarsitul vietii. Sophie Kowalsky este o fetita de origine poloneza care are probleme in a se integra in grupul de copii de la scoala unde invata. Toti sunt francezi si faptul ca provine dintr-o familie de emigranti o transforma intr-o paria, obiectul batjocurii tuturor. Julien este colegul ei de clasa a carui mama este pe moarte, fiind bolnava de cancer intr-o faza avansata.
Julien ii ofera Sophiei atentia la care ea nu se astepta si o provoaca la un joc de copii care va depasi granitele inocentei si copilariei. Folosindu-se de o cutie de tabla colorata de bomboane, care devine laitmotivul filmului, cei doi isi dau unul altuia provocari: cine are cutia poate sa ii dea celuilalt o porunca; cel care indeplineste porunca primeste cutia si poate da la randul sau o porunca. Formula provocarii: “Cap ou pas cap” (fr. esti in stare sau nu) lasa loc refuzului poruncii insa doar daca cel care o primeste recunoaste ca nu este capabil. Orgoliul copilaresc nu ar permite asa ceva nu?
Atat timp cat jocul se desfasoara in mediul nevinovat al copilariei, protagonistii nu au de suferit. Doar cei din jurul lor (parinti, profesori, colegi) sunt afectati de nazdravaniile celor doi.
Cu timpul, fara sa-si dea seama duc jocul in relatia lor, provocarile au acum implicatii personale, poruncile care odinioara erau amuzante acum ii ranesc. Niciunul dintre ei nu este insa in stare sa puna capat jocului pentru ca a devenit o obsesie. Suferinta provocata de joc este mai mica decat suferinta provocata de absenta jocului - iata semnul dependentei.
Una din ultimele provocari, aceea de a sta 10 ani fara sa se vada este si cea care ii face sa constientizeze ca nu pot fi fericiti unul fara celalalt. Din teama de a nu suferi si-au ascuns sentimentele in spatele unui joc si nici ei nu-si mai dau seama cand sunt sinceri si cand se joaca. Niciunul nu renunta pentru ca nu vrea sa para slab.
Filmul este in asa fel facut, ca personajele secundare nu au nici o importanta in evolutia subiectului sau asupra celor doi. Nici nu poti sa-i condamni atunci cand le produc celorlalti tot felul de probleme pentru ca e doar un joc. Filmul ofera doua finaluri: unul optimist si unul tragic, ca si cum ai avea posibilitatea sa alegi pe care sa-l crezi. Fie ca este moartea, fie ca este batranetea, ambele se petrec impreuna.
Mi-au placut cei doi actori - Guillaume Canet si Marion Cotillard - fac un cuplu perfect si isi joaca bine rolurile. Subiectul este original, te prinde si te emotioneaza. In buna traditie franceza, filmul este profund, te pune pe ganduri; trairile personajelor se manifesta puternic si deschis. Insa nu este o productie excesiv de dramatica asa cum ai astepta de la un film francez. Am ras cu pofta pe alocuri dar n-o pot pune la categoria comedii pentru ca ramane doza considerabila de suferinta a personajelor.
Nu pot sa nu reflectez putin pe marginea povestii si mi-am amintit de Jocurile lui Eric Berne. Adulti fiind, jucam jocuri care ascund in spatele lor emotii si sentimente pe care ne este teama sa le dezvaluim deschis. Este ca o extensie a jocurilor copilariei in care pretindeam ca suntem adulti. Practicat constant, jocul devine un mod de viata, nu suntem constienti ca il jucam. Recunosc ca e nevoie de mult curaj pentru sinceritate. Nu oricine o poate practica si accepta in adevaratul sens al cuvantului. Frica de a spune lucrurilor pe nume, de a ne deschide unor experiente riscante din punct de vedere emotional poate aduce uneori o suferinta mai mare decat cea la care se refera riscurile de care ne tot ascundem.
Va recomand sa vedeti filmul.
Trailer here:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GO6UiBjHBAg]
[...] 25th, 2007 Jeux d’enfants mi-a amintit celebra La Vie en Rose a lui Edith Piaf. O descriere foarte buna a unui sentiment [...]
[...] can play that gamePozeEsti credul daca esti deschis?Ca si cum ar recunoaste un barbat ca e disperat!Film: Jeux d’enfants - chiar si jocurile copiilor pot fi periculoaseAcasa.ro isi mareste echipa de publishingPerle din CV-uri sau ce sa nu scrii intr-un [...]
Filmul meu preferat! L-am vazut dintr-o-ntamplare acum vreo 1 an jumate, 2 si l-am revazut de cateva ori de-atunci. Sunt filme care-mi plac mult si pe care nu as vrea sa le revad insa. Arta filmelor de arta europene cred ca sta in faptul ca le redescoperi la fiecare re-vizionare.
Cred ca ai inteles un pic gresit sfarsitul, dar poate ca tocmai asta e frumuseatea finalului…fiecare interpreteaza cum vrea.
Pentru mine finalul este unul sumbru…sau fericit de sumbru nici nu stiu cum sa-i zic…
Cei doi aleg sa se sinucida impreuna, iar in cele cateva momente pana la asfixiere traiesc povestea lor de dragoste pana la adanci batraneti…deci de fapt totul se petrece in imaginatia lor…
Si spune la un moment dat: ca traiesc amorul perfect si pur, sau ceva de genul asta…
Oricum ar fi este un film de milioane, care te face sa traiesti totul cu intensitate maxima lasand la o parte orgoliile …
Am vazut filmul de 2 ori si m-am bucaurat cand
am vazut ca actrita din rolul principal a luat
oscar anul acesta pentru rolul din filmul”La
vie en rose “
sincer…l-am vazut la scoala..nu stiu cum se termina pe ca se sunase si am taiat ultimele 10 minute…si tare as vrea sa aflu
[...] Film: Jeux d’enfants - chiar si jocurile copiilor pot fi periculoase - 1665 vizualizari [...]
De acord cu Nora, asa am inteles si eu finalul. Mai mult, e clar ca ei nu s-au putut iubi decat prin joc iar in momentul in care si’au dat unul altuia o provocare si s-au sinucis au trait in cateva secunde dragostea pura, o dragoste atat de intensa incat unii au nevoie de o viata ca sa o descopere. Si doar se vede ca in momentul in care se sinucid arata scene in care ei se saruta atunci cand se provocau si momentele batranetii in care cuita devine un simbol al darului si nu al provocarii. Superb film, o poveste tragica pe care cu toti ne’am dor sa o traim.
f frumos filmul..depinde mult si cum il interpretezi..oricum admir libertatea asta a copiilor de a se juca si de a lansa sau a raspunde la provocari, chiar fara a se gandi la consecinte…libertate pe care din pacate oamenii mari o mai pierd sau o ascund sub o parte de prejudecati si control social (asa ceva nu se face, sau ce o sa zica lumea)