Despre ranile sufletului
Reciteam astazi cateva mailuri mai vechi si am descoperit un extras dintr-o carte care mi-a placut foarte mult si pe care nu o mai am, din pacate: Iubiri perfecte, relatii imperfecte.
Necunoasterea faptului ca suntem iubiti asa cum suntem, apoi reducerea la tacere a inimii pentru a elimina durerea, inchizand caile prin care iubirea poate curge in si prin noi reprezinta rana din suflet. Desi rana din iubire se naste in copilarie, ea devine in timp o problema spirirtuala mult mai mare - o deconectare de la deschiderea care este natura noastra.
Rana umana universala se manifesta in corp ca pustietate, anxietate, trauma sau depresie, iar in relatii ca starea de neiubire, cu nesiguranta ce-i urmeaza, tendinta de a ne proteja, neincrederea si resentimentele. De aici de curg toate problemele din relatiile noastre.
Iubirea si rana din suflet par a merge mana in mana, asemenea luminii si umbrei. Indiferent cat de puternic ne indragostim de cineva, rareori ne depasim frica si neincrederea pe termen lung. Mai mult, cu cat mai stralucitor ne lumineaza cineva, cu atat mai mult acest lucru activeaza umbra ranii noastre si o aduce in prim plan. O data ce apar conflictul, neintelegerile si dezamagirile, o anumita nesiguranta se inalta din adancurile intunecate ale mintii noastre, soptind: “vezi, pana la urma tot nu esti iubit cu adevarat”.
La nivel coleciv, rana profunda din psihicul uman duce la o lume devastata de lupte, stres si disensiuni. Comunitatile si institutiile sociale de la fiecare nivel se divid - casnicii, familii, scoli, biserici, corporatii si natiuni de pe intreg mapamondul- sunt in haos, se divid. Cele mai mari rele de pe planeta - razboiul, saracia, nedreptatea, dregradarea ecologica - pornesc din incapacitatea noastra de a avea incredere unii in altii, de a ne onora diferentele, a ne angaja intr-un dialog respectuos si a ajunge la o intelegere reciproca.
Asadar, toate lucrurile frumoase si ororile acestei lumi au aceeasi sursa: prezenta sau absenta iubirii. Sa nu te simti iubit si sa pui asta la suflet este singura rana care exista. Ne distruge, facandu-ne sa ne vestejim si sa devenim refractari. In afara unor dezechilibre biochimice si tulburari neurologice, manualul de diagnostic pentru afectiunile psihologice ar putea la fel de bine sa inceapa astfel: “In prezenta lucrare sunt descrise toate modurile nefericite in care se simt si se comporta oamenii atunci cand nu stiu ca sunt iubiti”.
Felicitari pentru articol si blog. Motivatie!